Fram, ursul polar - Cezar Petrescu

Fram este vazut ca un descendent din lumea necuvantatoarelor in universul uman. Aici, el se acomodeaza datorita unor calitati exceptionale.
Autorul ne dezvaluie un univers al relatiilor dintre oameni inculsiv dintre cei "care una scriu si alta fac", in paralel cu un altul, al instinctelor primare si al lumii salbatice, care este "dumnezeiasca si rece, fiindca nu trebuie nimanui".
Sentimentul frumosului este trecut prin filtrul necesitatii de comunicare si de solidaritate. Sunt motive care determina actualitatea perpetua a acestei lucrari, recunoscuta ca una dintre cele mai bune scrieri romanesti pentru copii. -Ana Bantos
Fram, ursul polar e o poveste cam trista, dar e scrisa totusi pentru copii; si e izvorata dintr-un sentiment de mila pentru un pui de urs intalnit la o menajerie. - Cezar Petrescu

Roman clasic, ce poate fi asezat la loc de cinste nu numai printre scrierile gazetarului, nuvelistului, romancierului, dramaturgului si traducatorului Cezar Petrescu, ci si in literatura pentru copii din Romania, Fram, ursul polar a vazut pentru prima data lumina tiparului in anul 1931.
Romanul ne face cunoscuta povestea unui urs alb, bland si glumet, care poarta numele navei folosite de omul de stiinta si exploratorul norvegian Fridtjof Nansen in expeditiile sale si care isi traieste cea mai mare parte a vietii la Circul Strutki, unde este principala atractie.
Fram este inteligent si stie sa se faca placut. Nu are nevoie nici de imblanzitor, nici de cravasa. Intra singur in arena, in doua labe, saluta in dreapta si in stanga, dupa care isi incepe singur programul. Este vedeta, favoritul celor mici, care ii urmaresc prestatia cu rasuflarea taiata.
Rapit gheturilor polare pui fiind, Fram va simti, dupa reprezentatia de adio a circului, dorul de locurile natale, ceea ce va duce la trimiterea lui acasa, printre gheturi. Odata ajuns insa aici, Fram isi da seama, treptat, ca nu se poate adapta mediului. Felul sau de a fi il impiedica, de exemplu, sa fie violent, asadar, nu poate vana. Pentru a-si procura hrana, ursul recurge la giumbuslucurile invatate in anii petrecuti la circ. Rivalii sai, obisnuiti cu taramul inghetat si cu vanatoarea, raman uimiti de miscarile facute de ursul-circar si nu stiu cum sa reactioneze. Pana la urma, speriati, neintelegand ce li se intampla, isi abandoneaza vanatul, asigurandu-i lui Fram, fara voia lor, resursele necesare supravietuirii intr-un mediu deloc propice unui animal neobisnuit sa traiasca in conditii vitrege.
Incercarile lui Fram de a se obisnui cu viata la Pol esueaza, astfel ca, atunci cand eroul romanului are ocazia, profita de prezenta umana si se foloseste de oameni pentru a se intoarce in lumea civilizata, acolo unde animalul aproape umanizat se simte acasa. 
Fragment din romanul: Fram, ursul polar

"  Un viscol naprasnic s-a iscat din senin.
    Departarile din miazanoapte au slobozit norii vineti, vantul cu chiote, troienele rostogolite in albe talazuri. In cateva ceasuri nu s-a mai cunoscut cer de pamant, gheturi de ape.
    A fost numai un valmasag de zapada marunta ca sticla pisata, intr-o lumina verzuie scazuta, care nu era nici noapte, nici zi.
    Trosneau sloiurile de frigul cumplit. Se despicau stancile sub napustirea vantului. Huruia vazduhul si se narui bolta cerului.
    Fram, ursul polar, se ghemuise intr-un adapost de gheturi.
    Credea ca l-a ales bine. Si se inselase. Il sufla viscolul din toate partile. Il ingropa troianul. O bucata de sloi, smulsa de urgia vijeliei, ii cazu in cap. Alta ii lovi dureros o laba.
    Pe urma se intampla o nemaipomenita ciudatenie: ursul polar incepu sa clantane de frig.
    Se dezvatase de ger in adaposturile calde din circ. Sufla in labele aduse incovoiat la bot. Se scutura de pulberea ghetoasa a ninsorii si de sloiurile sleite intre labe. Incerca sa se incovrige cu botul cuibarit in blana burtii. Viscolul ii ingheta spinarea, se rasucea si atunci il musca gerul de nari. Au fost cateva ceasuri de nemaipomenit chin pentru el.
    Cand viscolul se potoli, Fram scoase nasul la lumina, destul de amarat, intr-un hal care ar fi starnit mila lui August cel prost si schimonosirile inveselite ale tuturor maimutelor de la Circul Strutki. Ha-ha! Un urs polar dardaind de ger. Pana una-alta incepu sa joace, ca sa-si dezmorteasca picioarele. Iar fiindca stia sa joace altfel decat ursii salbatici, se dezmorti cu gimnastica invatata de la oameni. Sari peste cap inainte si indarat, in salt mortal. Se facu ghem si se rostogoli de-a dura. Isi trecu picioarele de dindarat dupa ceafa si merse numai pe picioarele de dinainte. Dadea o reprezentatie gratuita pustiului polar. Altadata l-ar fi aplaudat doua mii de oameni, incepand cu cei de sus, de la galerie, pana la cei inmanusati din loji.
    Si nici nu l-ar fi incantat toate aplauzele de pe lume.
    Prea il doborase amarul ca ajunsese un urs polar, caraghios, care a inghetat de frig.
    Rusinea ocara ursilor albi!
    Dupa ce se incalzi, se aseza poponet pe un bulgare de gheata, amarat ca vai de el.
    Vedea si el prea bine ca a pornit cu pas gresit in viata lui de libertate.
    Umblase fara niciun rost, la intamplare, ca si cum s-ar mai afla si aici cineva sa-i poarte de grija, de adapost si de hrana. "